Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) au redeschis sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională - Casa Verde Fotovoltaice. Astfel, programul va fi reluat începând de miercuri, 6 noiembrie 2019, ora 10.00, dată la care instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică.
"Am anunţat încă de la momentul audierilor în comisiile din Parlament că deblocarea programelor AFM reprezintă o prioritate pentru acest Guvern. Îmi doresc foarte mult ca acest program să fie un succes şi cât mai mulţi români să beneficieze de pe urma lui. Programul va continua şi anul viitor, atunci când vom putea corecta eventualele sincope de funcţionare identificate în ediţia-pilot de anul acesta", a declarat Costel ALEXE, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Toate documentele înregistrate cu succes în aplicaţia informatică, precum şi cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicaţie până la momentul suspendării accesului în aplicaţia informatică, sunt acceptate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării. Persoanele fizice care nu au depus şi nu au înregistrat documentele la instalatorii validaţi până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiţia ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicaţia informatică.
Valoarea totală destinată înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului este de 537 milioane lei, reprezentând finanţarea acordată prin POR şi contribuţia AFM pentru regiunea Bucureşti - Ilfov.
Printre obiectivele programului Casa Verde Fotovoltaice se numără creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu, surplusul va fi livrat în sistemul energetic naţional.
Reamintim că Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat, în data de 10 septembrie 2019, înscrierile persoanelor fizice în programul Casa Verde Fotovoltaice, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces. În urma acestor verificări, au fost sesizate inclusiv organele abilitate pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea înscrierilor în aplicaţia informatică.