Povestea împrumuturilor în dolari pare să fie trasă la indigo după problema creditelor în franci. Mulţi români s-au îndatorat la bănci într-o perioadă în care dolarul avea cea mai mică dobândă şi părea o monedă stabilă. Astăzi, cursul a crescut din nou şi a atins maximul istoric de 4 lei şi 12 bani.
Însă cei mai mulţi români şi-au luat credite când dolarul era cotat undeva la o medie de 2 lei. Pentru aceştia, ratele s-au dublat în doar câţiva ani.
Chiar şi pentru cei care au rate mai mici, suma pe care trebuie să o dea lunar băncii a crescut cu aproximativ opt procente de la începutul anului şi până acum.
Spre exemplu, pentru o rată de 500 de dolari, diferenţa a ajuns la 160 de lei.
Numărul oficial ajunge la aproximativ 5.000 de împrumutaţi, iar creşterea puternică a restanţelor mai vechi de 30 de zile este un semn că datornicilor le este tot mai greu să-şi achite ratele.
Dolarul a înregistrat al cincilea record consecutiv după o creştere care a început de săptămâna trecută.
Banca naţională a României a anunţat şi o creştere a francului, dar moneda europeană a rămas la un curs de 4,44 lei.