Aceasta este plasată sub control judiciar în cadrul anchetei referitoare la traficul de minori, dosar ce-l vizează pe soțul său, Omer Radovancovici, cunoscut și ca "prințul din Clisura Dunării".
În ultimul caz, vorbim despre o minoră de 14 ani care a fost racolata de cel supranumit printul din Clisura Dunării, intr-un parc din comună și dusă în cabana de vânătoare a acestuia, la Urda, unde a fost exploatată sexual.
Soția acestuia fiind și primărița comunei Pojejena, Mira Radovancovici, ar fi încercat sa-și protejeze și să-și ajute sotul, cu bună știință, la exploatarea minorei care suferea de retard mintal.
Potrivit procurorilor, Mira Radovancovici este acum sub anchetă pentru complicitate la trafic de minori și fals intelectual. A fost plasată sub control judiciar după 24 de ore în arest și se presupune că a ajutat la reținerea și exploatarea sexuală a victimelor, beneficiind astfel și de colaborarea altor instituții ale statului prin reprezentanții lor.
Totodată, la sfârșitul acestei luni, Tribunalul Caraș-Severin a decis arestarea pe 30 de zile a lui Omer Radovancovici și a angajatului său de la cabana de vânătoare.