Incidentul de la benzinărie a avut loc joi noapte, în jurul orei 01:00.
Potrivit polițiștilor chemați la fața locului, între angajatul stației și tânăr a avut loc o discuție contradictorie, context în care cel din urmă a lovit cu pumnul un geam al benzinăriei. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul ar fi trebuit să fie la domiciliul ca urmare a carantinării, întrucât a revenit recent în țară din Franța.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, iar fapta de distrugere face obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal, potrivit realitateadealba.net