Ministerul Apărării a anunţat că, în perioada 2-17 noiembrie, are loc, în poligonul din Capu Midia, exerciţiul PATRIOT SPARK 23 în cadrul căruia se derulează primele trageri reale cu sistemul PATRIOT intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020.
”Sistemul de rachete sol-aer PATRIOT este utilizat pentru combaterea ameninţărilor, prin identificarea, urmărirea şi neutralizarea ţintelor aeriene. În cadrul exerciţiului ţintele aeriene sunt simulate de tipuri diferite de drone şi vor fi combătute cu rachete tip PAC-2 ATM”, au transmis oficialii Ministerului Apărării.
Acest exerciţiu are ca scop ”validarea şi verificarea funcţionării primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020, precum şi pregătirea în vederea creşterii capacităţii operaţionale”.
”Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene”, a mai transmis Ministerul Apărării.
Miercuri, începând cu ora 11.00, are loc ”Ziua Distinşilor Vizitatori” a exerciţiului tactic cu trupe şi trageri reale PATRIOT SPARK 23, în poligonul de trageri sol-aer Capu Midia.
Programul cuprinde desfăşurarea unui exerciţiu de combatere a ameninţărilor aeriene, prin identificarea, urmărirea şi neutralizarea de către sistemul de rachete sol-aer PATRIOT a ţintelor aeriene.
La eveniment şi-au anunţat prezenţa premierul Marcel Ciolacu, care va face declaraţii de rpesă la ora 11.40, dar şi preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă este cel care a făcut eforturi pentru realizarea acestui program, din postura de ministru al Apărării
Programul a fost iniţiat în 2017, când ministrul Apărării naţionale de la acea vreme, Mihai Fifor, a transmis către partea americană Scrisoarea de cerere - LOR for LOA (Letter of Request for Letter of Offer and Acceptance), prin care a fost solicitată achiziția a 7 sisteme/FU (Fire Units) PATRIOT configurația 3+ , din producția curentă, a muniției, echipamentelor de sprijin și serviciilor aferente.
Achiziția a fost planificată a se derula în două etape: etapa I – 4 sisteme, etapa a II-a – 3 sisteme.
Intrarea în serviciu a sistemelor PATRIOT va asigura creşterea nivelului de securitate al României prin operaţionalizarea unei capabilităţi defensive mature, întărirea poziţiei şi imaginii României ca furnizor de securitate regional, precum şi consolidarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, prin intensificarea cooperării în domeniul militar, transferul de tehnologii şi informaţii şi creşterea nivelului încrederii între SUA şi România.