Dosarul are legătură cu angajarea unei foste candidate USR la alegerile parlamentare din 2020 pe funcţia de director adjunct al SC Pieţe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timişoara. Dominic Fritz spune că este convins că acest dosar de va finaliza cu o clasare şi precizează că nu are o problemă să fie verificate toate acţiunile ”până la chiloţi”.
Dominic Fritz a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook că a fost audiat pe Poliţie într-un dosar care are lăgătură cu un concurs de angajare la SC Pieţe SA şi s-a întrebat de ce nu a fost întrebat despre alte probleme ale acestei societăţi.
M-au chemat pentru că e notoriu că la Piețe, de ani de zile, se fură mulți bani cu care unii au făcut averi și au plătit campanii?
M-au chemat pentru că s-a creat acolo un sistem mafiot în care o bună parte a banilor încasați nu au ajuns la companie, ci în buzunarele altora?
La Piețe, la fel ca la Horticultura, la STPT sau la Colterm, mergem înainte, facem ordine în inventare care au acoperit pierderi, oprim pierderi care au acoperit furtul, schimbăm oameni care au făcut doar combinații, investim în ce a fost lăsat în paragină. Rezultatele încep să se vadă. Sper să mai fim chemați și la poliție. Avem multe de spus despre hidra care a jefuit orașul în ultimii 30 de ani și cu care ne luptăm”, a scris Fritz.