"Vreau să le muțumesc avocaților și familiei. Tot timpul m-am gândit la dumenvostră. Sincer, vă mulțumesc", a spus Georgescu la ieșirea din închisoare.
Tribunalul Argeş a admis, pe 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.
"Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti. (...) Dispune arestarea preventivă a inculpatului G.I, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (...), pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 05.10.2023, mandatul de arestare fiind valabil până la data de 03.11.2023, inclusiv", se arată în decizia pronunţată de Tribunalul Argeş.
Potrivit DNA, Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
"În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (...) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece, până în prezent, primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină \"promisiunea\" făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior", se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.
Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive. Prefectul a precizat că decizia de suspendare poate fi atacată la Tribunalul Argeş în termen de 10 zile de la comunicare.
MOTIVAREA INSTANȚEI
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală raportat la art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul GEORGESCU ION , împotriva încheierii nr. 143 din data de 05 octombrie 2023 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş – Secţia penală, în dosarul nr.4939/109/2023. În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală.