Totodată, oamenii legii au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de SC Tractebel Engineering SA, în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Potrivit ordonanței procurorilor, la data de 26 octombrie 2009, printr-o hotărâre, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile externe în valoare de 12.000.000 euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – B.E.R.D., stabilind ca rambursarea creditului să se efectueze în 10 ani cu o perioadă de grație de 3 ani și o perioadă de 7 ani rambursare principală de la unitatea creditoare.
Totodată, prin aceeași hotărâre, Consiliul Local a stabilit că suma contractată va fi utilizată în scop de investiții, pentru modernizarea orașului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.
Ulterior, la data de 3 noiembrie 2010, între primăria municipiului Sfântu Gheorghe și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.) a fost încheiat un contract de credit pentru acordarea unui împrumut care nu va depăși suma de 12.000.000 euro, în legătură cu proiectul „Reabilitarea străzilor și iluminatului public din orașul Sfântu Gheorghe”.
Anterior acestei date, primarul Arpad-Andras Antal a depus diligențe în vederea încheierii unui contract de consultanță cu SC Tractebel Engineering SA, având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță în vederea întocmirii documentației necesare atribuirii unui contract pentru întreținerea infrastructurii urbane.
Societatea respectivă a întocmit și caietul de sarcini, în care a inserat anumite condiții care au înlesnit câștigarea licitației de către o asociere de trei firme.
În acest context, pentru a favoriza societățile comerciale care au fost desemnate să executate lucrările și în conivență cu societatea de consultanță Tractebel Engineering SA, Arpad-Andras Antal a schimbat destinația sumei de 4.248.728,15 euro pentru a fi utilizată în alte scopuri decât cele pentru care s-a contractat creditul, provocând de asemenea și un prejudiciu bugetului local de 549.312,14 euro fără TVA.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului, care nu a fost adusă la cunoștința Consiliului Local și nici Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost diminuat numărul obiectivelor de investiții pentru care Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea împrumutului rambursabil.
Ca urmare a aceleiași decizii nelegale a inculpatului Arpad-Andras Antal, în contractul încheiat cu asocierea câștigătoare a licitației s-a prevăzut suma de 3.647.657,16 euro reprezentând servicii de întreținere, suma de 341.967,88 euro fără TVA a fost alocată unor servicii de proiectare iar suma de 250.000 euro a fost indisponibilizată la dispoziția executantului pentru eventualele litigii/arbitraje și lucrări de urgență.
Or, potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de întreținere și de proiectare, nu pot face obiectul investițiilor publice de interes local finanțate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suportă din fondurile proprii ale executantului,în timp ce lucrările de urgență se suportă din fondul de rezervă al bugetului local. Toate aceste destinații nu au fost aprobate de către Consiliul Local al Mun. Sf. Gheorghe, respectiv nu au fost prezentate spre autorizare Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
De asemenea, în caietul de sarcini întocmit de către consultantul SC Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus primăriei obligația de a acorda, asocierii respective, un avans în sumă de 1.709.839,35 euro.
Mai mult, în cadrul proiectului, firma de consultanță a fost desemnată consultant și diriginte de șantier.