Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Constanţa, la un an şi şapte luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, iar decizia magistraţilor este definitivă. De asemenea, el a fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru 90 de zile. În prima instanţă el fusese condamnat la un an şi şapte luni de închisoare cu executare.
Curtea de Apel Constanţa a decis, marţi, să admită apelul declarat de Valentin Vrabie împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia din data de 28 iunie 2022, prin care primarul fusese condamnat la un an şi şapte luni de închisoare cu executare.
“Admite apelul penal declarat de inculpatul Vrabie Valentin împotriva sentinţei penale nr. 1164 din data de 28.06.2022, pronunţată în dosarul penal nr. 4316/256/2020, al Judecătoriei Medgidia. Desfiinţează în parte hotărârea atacată şi rejudecând, dispune: Înlătură dispoziţiile art. 60 Cod penal, privind executarea în regim de detenţie a pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin. Menţine condamnarea de un an şi şapte luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin . În baza art. 66 alin. 1, lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului Vrabie Valentin, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. Conform art. 65 alin. 1 şi 3 cod penal, interzice inculpatului Vrabie Valentin, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată suspendată de drept executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a şi b Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei de un an şi 7 luni închisoare, pedeapsa accesorie urmând a se executa în caz de anulare sau revocare a suspendării pedepsei aplicate”, se arată în minută.
Instanţa a decis suspendarea executării pedepsei.
“În temeiul art.91-art.92 alin.(1) Cod penal: Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului Vrabie Valentin. În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal: Stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei decizii”, a mai precizat sursa citată.
Curtea de Apel Constanţa l-a mai obligat pe Valentin Vrabie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau Primăria municipiului Medgidia prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia, instituţie ce va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Constanţa în condiţiile legii.
De asemenea, a existat şi o opinie minoritară, de achitare a lui Valentin Vrabie.
Decizia instanţei este definitivă.
Valentin Vrabie a fost trimis în judecată pentru fals intelectual deoarece în 2019 a eliberat un certificat fiscal pentru o firmă care avea datorii la bugetul local şi în acele condiţii nu ar fi trebuit să emită acel document.
Valentin Vrabie este primarul municipiului Medgidia din 2016, din partea PNL. Anterior, timp de două mandate a fost primarul comunei Peştera.