„Înțeleg că există o anchetă în desfășurare. E foarte bine că se întâmplă, astfel încât cei care au greșit, pentru că este evident că există o greșeală, să plătească. Că nu s-au respectat normativele, că expertul sau experții poate au greșit, poate că proiectul a fost greșit, poate s-au înntâmplat lucruri ulterior anumitor lucrări care au dus la șubrezirea acestui pod – aceste lucruri vor fi scoase în evidență de această anchetă. Că există o Inspecție de Stat în construcții, aceste lucruri cred că vor fi evidențiate de această anchetă. Consiliul Județean Neamț este cel care a plătit aceste lucrări și vom vedea care sunt concluziile”, a comentat Grindeanu.
Autoritățile locale și Ministerul Dezvoltării spun că în cazul acestui obiectiv de infrastructură, recepția nu a fost încheiată finalizată, astfel că podul este încă în administrarea constructorului.
Reamintim că o persoană a fost rănită după ce podul de la Luțca de peste Siret, din județul Neamț s-a prăbușit. Pe construcția reabilitată în noiembrie 2021 traversau în momentul prăbușirii un camion și o autoutilitară.
„În mod evident, acolo s-au făcut greșeli. Reabilitarea a fost făcută în urmă cu câteva luni. Cred că ancheta va scoate în evidență fiecare vinovat pentru acest accident care putea să se transforme într-o tragedie”, a mai spus ministrul la un post TV.
Grideanu a adăugat că, în cazul podurilor gestionate de CNAIR, se fac verificări la fiecare 6 luni sau chiar mai repede, dacă există sesizări privind deteriorarea acestora.