„Pentru mine a fost un șoc. M-am întorsc în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poti să te aperi, să aduci probe și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite.
Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate.
Vă dau un exemplu pentru care sentința aceasta a fost un șoc pentru mine. Instanța recunoaște că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul, așa cum a fost descrisă fapta mea, deci judecătoarea aceasta recunoaște că nu exista text de lege care să incrimineze faptele și cu toate acestea spune că nu știu ce discuție, într-un raport Greco, de prin 2010, autoritățile române au spus că, deși nu există această prevedere în lege, legislația română acoperă și această posibilitate de luare de mită pentru altul.
Am omorât pe cineva? Cum să dai opt ani pentru așa ceva?
Dacă ar fi vrut să mă condamne, doar dacă este ordin, e ordin să o condamnăm pe Elena Udrea, cu atât mai mult în dosarul lui Traian Băsescu. Sistemul de astăzi, habar nu am cine o mai da ordine, nu știu cine mai merge cu plicul galben. Nu știu dacă de la SRI, habar nu am dacă există o miză. Eu am sperat că nu mai sunt o miză pentru nimeni. Am sperat că voi avea parte de o judecată corectă.
Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar.
Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a spus Elena Udrea, la un post TV.
Și avocatul acesteia a susținut că acuzațiile sunt absurde și că va face apel.
„Am susținut în fața instanței că acuzațiile sunt absurde. Acum nu pot să spun altceva decât că această hotărâre judecătorească este una absurdă. Motivarea sumară pe care a făcut-o în ședință publică este ieșită din limitele legii. Sigur că vom declara apel și să sperăm că la ÎCCJ lucrurile vor fi puse în ordine și în lege”, a declarat Veronel Rădulescu.
Curtea de Apel București a condamnat-o, marți, pe Elena Udrea, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009. Sentința nu este definitivă.