Fostul ofițer SRI a fost denunțat pentru lansarea teoriilor de nefgare a existenței Holocaustului și pe numele său a început o cercetare penală la Parchet, fiind trimis în judecată abia anul trecut, relatează RFI România.
Vasile Zărnescu a fost acuzat de procurori că , în urmă cu opt ani, a publicat articole în care a negat existența Holocaustului, potrivit portalului instanțelor judecătorești. Una din faptele pentru care este acuzat este publicarea pe 28 aprilie 2013, pe un site , a articolului intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”, în care a negat existența Holocaustului. Fostul ofițer SRI a publicat un alt material, pe aceeași temă, pe același site, intitulat „Înşelătoria secolului XX” și în care a lansat public aceeași teorie.
El a publicat în 2016 cartea „Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de bani de holocaust”, însă lansarea programată în 8 aprilile 2016 la Librăria Mihai Eminescu din București a fost contramandată.
Primul termen în acest proces a avut loc pe 12 octombrie 2020 și a început cu o amânare, potrivit portalului instanțelor judecătorești. Fostul ofițer SRI l-a chemat drept martor și pe scriitorul și istoricul Ion Coja, cunoscut pentru naționalismul afișat și pentru negarea Holocaustului.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 și modificată prin Legea 217/2015, negarea Holocaustului, inclusiv a celui din România, este incriminată .
Articolul 6 prevede că „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Sentința dată joi de Judecătoria Sectorului 3 nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel.
Solutia pe scurt:
„În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabile?te pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE(...), pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 28.04.2013, site www.altermedia.info, articol intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”).
În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabilește pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din data de 11.02.2014, site www.altermedia.info, articol intitulat „Înşelătoria secolului XX”).
În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabile?te pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 24.11.2017, cartea intitulată „Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din mun. Bucureşti).
În temeiul art. 38 alin. 2 Cod. Pen, constată că infracţiunile au fost săvâr?ite în concurs real. În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contopeşte cele două pedepse aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedeapse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d. să comunice schimbarea locului de muncă;
e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.
Ia act că persoana vătămată Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, cu sediul în ..., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei penale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.02.2021. Document: Hotarâre 62/2021 04.02.2021”, potrivit portaljust.ro.