Articolele, publicate în cadrul unei analize anuale a organizației Carbon Global Project, au fost date publicității înainte de Summitul ONU privind schimbările climatice, organizat marți, 23 septembrie, de secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, pentru a sublinia caracterul urgent al unui nou acord global pe această temă.
Emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea combustibililor fosili și din producția de ciment au crescut cu 2,3% în 2013 la un nivel anual record de 36 miliarde de tone, susține analiza Carbon Global Project, conform DPA și Science Daily.
Acest lucru va face ca lumea să își epuizeze cota de emisii de 1.200 de miliarde de tone "în aproximativ 30 de ani," sau o generație, susțin autorii Robbie Andrew și Glen Peters de la Centrul Internațional de Cercetare a Mediului și Climei (CICERO, cu baza la Oslo).
Dacă această cotă va fi depășită, temperatura Pământului ar putea să crească cu peste 2 grade Celsius față de temperaturile din perioada pre-industrială. În acest caz, Pământul se va confrunta cu o creștere drastică a nivelului mărilor și cu o secetă letală, susțin specialiștii în schimbările climatice.
"La nivel global, este nevoie o reducere susținută și fără precedent a nivelului emisiilor, de aproximativ 7 procente pe an, pentru a avea o șansă verosimilă de a ne menține în cadrul cotelor", a declarat Peters într-un comunicat de presă referitor la cele două studii.
China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, cu 27,7% din emisiile în 2013, urmată de Statele Unite, cu 14,4%, UE, cu 9,6% și India cu 6,6%, se arată în studiul apărut în Nature Geoscience.
Pe de altă parte, articolele relevă că UE a fost unul dintre puținele locuri în care emisiile au scăzut în 2013, cu 1,8%, urmare a economiei sale slabe.