Conform agendei inițiale, președintele Poloniei trebuia să facă echipă cu omologul său slovac, Zuzana Čaputová, însă chiar înainte ca aceasta să se alăture delegației poloneze a fost făcut anunțul că este pozitivă cu Covid-19.
Turneul celor doi președinți ai Poloniei și Slovaciei fusese anunțat încă din timpul precedentei vizite a lui Andrzej Duda la Kievv, respectiv în urmă cu două săptămâni în urmă, însă testul pozitiv la Covid de al președintei Zuzana Čaputová a schimbat formatul, relatează G4Media.ro.
Potrivit sursei citate, ofensiva diplomatică a lui Andrzej Duda a început miercuri seară, iar obiectivul principal îl reprezintă promovarea perspectivei de stat candidat al Ucrainei la Uniunea Europeană.
Printre prioritățile agendei oficialului polonez se află, de asemenea, diminuarea efectelor crizei alimentare în care este aruncată o bună parte a lumii în aceste luni din cauza blocadei porturilor ucrainene din Marea Neagră de către Rusia, porturi prin care se exportă grâne, ulei și alte produse alimentare neprocesate.
Președintele Poloniei și-a propus ca în cadrul vizitelor efectuate în aceste zile să aducă în prim-plan în cancelariile europene problemelor de securitate în lanț ce vor fi provocate de această criză dacă nu va fi identificată o soluție în timp util. Varșovia, dar și în statele sudice ale Uniunii Europene, se teme, astfel, de perspectiva unui nou val al migrației din Africa și Orientul Mijlociu mai ales pe fondul foametei ce poate fi cauzată de războiul din Ucraina.
Reamintim că ministrul ucrainean al Dezvoltării Regionale, Oleksii Cernişov, a declarat că se aşteaptă ca, la summitul de la Bruxelles de la finalul acestei luni, cele 27 de ţări membre ale UE să aprobe acordarea statutului de candidat pentru Ucraina. Condiția este, potrivit oficialului ucrainean, ca săptămâna viitoare Comisia Europeană să facă o recomandare în acest sens, relatează dpa.
Ulterior acestei declarații, Comisia Europeană a informatb că, pe 17 iunie, va discuta despre acordarea statutului de ţară candidată la UE pentru Ucraina, pregătindu-și, astfel, poziția pentru summit-ul de la Bruxelles, din 23-24 iunie.