Amploarea protestului, dar şi violenţele din capitala României au captat atenţia presei din străinătate. Publicaţiile internaţionale subliniază că mitingul din Capitală are revendicări anti-corupţie şi că oamenii vor încetarea asaltului asupra justiţitie pornit de actuala putere.
Expaţii români s-au întors pentru a li se alătura compatrioţilor la protestele anticorupţie, scrie Euronews. Sunt supăraţi din cauza măsurilor care slăbesc sistemul judiciar şi dezincriminează unele infracţiuni de corupţie.
Associated Press scrie despre un protest antiguvernamental "uriaş" al expaţilor români - unii dintre ei veniţi cu maşina din celălalt capăt al Europei, furioşi pe modul în care România este guvernată. Mulţi au plecat din cauza corupţiei, a salariilor mici şi a lipsei de oportunităţi, precizează agenţia de presă.
Cotidianul britanic The Telegraph relatează despre violenţele de la Bucureşti: poliţia română a folosit gaze lacrimogene pentru a suprima protestul anticorupţie, la care zeci de mii de oameni au cerut demisia guvernului de stânga.
Haos pe străzile din Bucureşti - este titlul unui alt articol din presa britanică despre evenimentele de aseară.
Atmosfera s-a încins în capitala României, citim şi pe site-ul televiziunii publice germane. "Ne-am săturat de acest guvern" - este citat un protestatar chiar în titlul materialului.
Gaze lacrimongene, tunuri cu apă, jandarmi foarte nervoşi şi români şi mai nervoşi - un tablou care aminteşte de căderea regimului comunist din decembrie 1989, comentează Le Monde.
Despre protestele din România citim şi în presa italiană. La Repubblica vorbeşte despre o zi de mari proteste, cu ciocniri cu poliţia, gaze lacrimogene şi scandări împotriva guvernului. Cetăţenii români din străinătate au venit cu miile din toată Europa, mulţi din Italia, şi au stat cu orele în vamă, relatează digi24.ro.