Premierul Florin Cîțu și reprezentanții Horeca au discutat, astăzi, despre cine va putea lua masa în interiorul restaurantelor și în ce condiții, dar și despre modul în care vom putea merge în vacanțe.
Referitor la industria HORECA, s-au căutat cele mai bune soluții pentru redeschiderea în condiții de siguranță a sectorului Hotelier și al Ospitalității, atât de afectat de pandemia de coronavirus.
S-a vorbit, astfel, despre redeschiderea restaurantelor, în acest sens fiind vehiculate două variante. Prima variantă presupunea existența unor zone separate pentru cei vaccinați anti-Covid-19 versus cei nevacccinați. Patronii de restaurante par să fi fost de acord cu o astfel de variantă. Rămâne de văzut dacă din punct de vedere logistic se va putea face acest lucru.
Există și varianta testării. Problemele sunt legate de cine va suporta aceste costuri. Patronii de restaurante par dispuși să suporte ei costurile, care se vor reflecta însă în prețuri, lucru care va afecta, cu sigurnață, și consumatorul final.