Premierul Florin Cîțu răspunde criticilor legate de bugetul alocat Sănătății, acuzând că există oameni care vorbesc în spațiul public „fără să înțeleagă cum se face un buget, fără să știe cum se alocă un buget și aruncă aceste informații”.
„Vorbesc în spațiul public fără să înțeleagă cum se face un buget, fără să știe cum se alocă un buget și aruncă aceste informații. Repet, Ministerul Sănătății are 11, 43 de miliarde de lei, buget mai mare ca anul trecut. În plus, avem un buget mai mare decât în 2019 când era un an normal. Toate aceste discuții în spațiul public sunt ori pentru că oamenii nu înțeleg și nu știu să citească un buget, ori vor să facă scandal și atât, ceea ce este trist”, a declarat premierul, scrie Agerpres.
Premierul anunță și că salariile bugetarilor consumă prea mulți bani de la buget și spune că acest lucru nu reflectă munca depusă de unii angajați. Cîțu vrea să taie o parte din sporurile angajaților de la stat.
„În ultimii doi ani de zile, cheltuielile cu salariile s-au dublat, eu nu cred că performanța s-a dublat. Eu vreau sa legătura dintre salarii și performanță să fie una directă și acest lucru îl vom face în acest an”, a declarat premierul Florin Cîțu.