Petre Roman a fost primul om care a condus Palatul Victoria după Revoluție. A avut parte de perioade dificile pentru care a fost nevoit să răspundă ani de zile. Procurorii au cerut urmărirea sa penală în Dosarul Revoluției. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost de acord cu redeschiderea dosarului, o redeschidere care s-ar fi făcut pentru infracțiuni împotriva umanității. Numele lui Petre Roman a apărut și în dosarul Mineriadei în care a fost inculpat alături de alte 12 persoane, printre care și fostul președinte, Ion Iliescu.
Ulterior funcția de premier i-a aparținut lui Theodor Stolojan. După mai mulți ani de la încheierea mandatului, au apărut problemele. Stolojan a fost chemat în instanță, în calitate de martor, în dosarul ALRO.
A urmat Nicolae Văcăroiu care a condus Guvernul timp de 4 ani. În acea perioadă nu a intrat în multe scandaluri, dar cât timp a fost președinte al Curții de Conturi, acesta s-a contrat cu mai mulți angajați ai instituției care nu și-au primit salariile. Peste 1.300 dintre ei au mers în instanță pentru a-și căuta dreptatea.
Victor Ciorbea a ajuns și el premier după ce a condus Primăria Capitalei. Și el a fost audiat în calitate de martor în Dosarul Mineriadei. El a fost arătat cu degetul că ar fi făcut jocurile lui Liviu Dragnea, iar pentru demiterea lui s-au strâns câteva zeci de mii de semnături.
Mugur Isărescu a folosit funcția de premier pentru candidatura la alegerile prezidențiale din anul 2000, însă nu a avut succes. Și el a avut probleme cu legea după ce a fost acuzat de CNSAS de colaborare cu fosta Securitate.
Adrian Năstase este fostul premier cu cele mai multe probleme cu legea. Năstase a fost nevoit să justifice proveniența unor geamuri de termopan și a mai multor materiale de construcție pentru locuințele sale în Dosarul Zambaccian 1. În Zambaccian 2 a fost controlat pentru modalitatea în care s-au realizat anumite numiri în funcții publice. A urmat Trofeul Calității, dosar în care au fost analizați banii folosiți de Năstase în cursa prezidențială din 2004. Nu în ultimul rând, fostul premier a dat explicații în legătură cu moștenirea de un milion de dolari pe care a spus că a primit-o de la mătușa soției, Tamara Cernasov. Adrian Năstase a ajuns și după gratii, în urma condamnării din dosarul Zambaccian.
Călin Popescu Tăriceanu a avut și el parte de numeroase dosare. Abuz în serviciu, mită de 800 de mii de euro în dosarul licenţelor Microsoft, dar și parte în retrocedarea frauduloasă a Fermei Băneasa.
Emil Boc a fost audiat în dosarul Poșta Română, dar și în dosarul medicului Mihai Lucan, acuzat de delapidare şi suspectat că s-a îmbogăţit folosind banii şi aparatura Institutului de la Cluj.
Victor Ponta a fost audiat în dosarul Turceni- Rovinari pentru fapte comise în perioada în care activa ca avocat. A urmat scandalul plagiatului în lucrarea de doctorat, dar și Tel Drum.
Ludovic Orban a fost trimis în judecată în 2016 după ce procurorii DNA l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.
Și Florin Cîțu a avut probleme cu legea în Statele Unite ale Americii, acolo unde a condus sub influența băuturilor alcoolice în urmă cu peste 20 de ani.
În ceea ce-l privește pe Nicolae Ciucă, secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care acesta a obținut anularea sesizărilor din teza sa de doctorat.
Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Dacian Cioloş, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă sunt foștii premieri care au scăpat de dosare.