O echipă internațională de oameni de știință, coordonată de Peter Garnavich, profesor de astrofizică la Universitatea din Indiana, a analizat lumina captată de Kepler la intervale de 30 de minute pe o perioadă de 3 ani.
NASA a stat cu ochii pe 500 de galaxii îndepărtate în care se află aproximativ 50 de trilioane de stele, în căutarea fenomenelor violente de moarte stelară denumite supernove.
În cadrul acestei analize a fost observată în premieră unda de șoc a unei supernove, în spectrul vizibil al luminii, chiar în clipa în care ajunge la suprafața stelei, potrivit Agerpres.
Astfel de supernove de tipul II apar doar în cazul unor stele mult mai masive decât Soarele, supergigante roșii. În 2011, Kepler a observat două astfel de supergigante roșii intrate în stadiul de supernovă.
Prima dintre ele, KSN 2011a, este de aproximativ 300 de ori mai mare decât Soarele și se află la 700 de milioane de ani lumină distanță. Cea de-a doua, KSN 2011d, este de aproximativ 500 de ori mai mare decât Soarele, se afla la 1,2 miliarde de ani lumină distanță și unda de șoc a exploziei sale a fost surprinsă de Kepler.
Moartea explozivă a supergigantei roșii KSN 2011d a fost un proces care a durat 14 zile, însă explozia inițială care a declanșat acest proces a durat doar aproximativ 20 de minute.
"Pentru a observa ceva ce se produce într-un interval de timp de ordinul minutelor, așa cum este prima undă de șoc a exploziei unei supernove, trebuie să ai tot timpul o cameră care să monitorizeze cerul", a comentat Peter Garnavich.
"Nu putem ști niciodată când se declanșează o supernovă, iar vigilența lui Kepler ne-a permis să fim martorii declanșării acestei explozii", a adăugat el.
Stele mult mai masive decât Soarele, odată ce-și termină combustibilul nuclear, intră în stadiul de supernove după ce nucleul stelar colapsează sub imperiul gravitației, odată ce reacțiile de fuziune nucleară încetează.
În timp ce o stea supergigantă intră în stadiul de supernovă, energia colosală rezultată din prăbușirea nucleului ajunge la suprafața sa producând o explozie de aproximativ 130 de milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele. După prima explozie, steaua continuă să explodeze și să crească în volum, ajungând la o strălucire maximă de aproximativ 1 miliard de ori mai mare decât a Soarelui.
'Pentru a înțelege cât mai bine cât de mari sunt aceste stele, este suficient să spunem că Soarele și Pământul aflat pe orbita sa (la distanța de aproximativ 150 de milioane de kilometri) s-ar pierde confortabil în interiorul unei astfel de stele", a mai comentat Garnavich.
Fizica din spatele acestor evenimente extraordinar de violente le va permite oamenilor de știință să înțeleagă mai bine complexitatea chimică a Universului și chiar cum a apărut viața pe Pământ.
"Toate elementele chimice grele provin din explozii de supernove. Spre exemplu, tot argintul, nichelul și cuprul de pe Pământ și chiar din organismul nostru provin din astfel de morți stelare violente. Viața există ca urmare a supernovelor", a explicat Steve Howell, cercetător în cadrul proiectului Kepler, la NASA.
