Cu echipamentele pregătite și cu multă încredere. Aşa au ajuns cei şase elevi şi antrenorii lor la bazin. Ţelul lor a fost acela de a petrece cel puţin 4 ore sub apă. Au luat cu ei şi tabla de şah ca să nu se plictisească în cele peste patru ore petrecute sub apă.
Instructorii de înot ai elevilot au venit cu o idee în premieră pentru țara noastră: un concurs de șah subacvatic.
„Am preluat ideea de şah subacvatic, dar am modificat-o. La nivel mondial există şah subacvatic în condiţiile în care toţi participanţii stau la suprafaţă şi intră doar ca să mute piesele”, a precizat Gabriel Dan Chiriac, instructor.
Sportivii spun că au numai de câștigat din pasiunea lor, iar în cele din urmă și-au îndeplinit scopul. Au reușit să stea sub apă 4 ore și 20 de minute. Astfel, s-au stabilit şi primele recorduri din țara noastră la scufundare.