Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, marți, la Realitatea PLUS că doar 14 persoane din Italia, dintr-o regiune fără probleme legate de coronavirus, s-au întors în satul Mironu.
”Eu vreau să vă spun că s-au făcut verificări, iar informațiile făcute de mass-media sunt eronate. Un număr de 14 persoane s-au întors din Italia, în localitatea Mironu, din care 12 adulți și doi minori care au venit din orașul Ferrara și regiunea Foggia și nu sunt din zonele afectate de coronavirus”, a spus prefectul de Suceava într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Totodată, el a mai precizat că s-au dispus verificări în cazul celor 14 oameni întorși în satul Miron, pentru a se asigura că nu au coronavirus.
”Am dispus deplasarea unei comisii mixte coordonate de subprefectul Daniel Prorociuc, din care fac parte medici din cadrul DSP Suceava, lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, reprezentanți ai autorităților locale, ai Primăriei Valea Moldovei, pentru a completa chestionare, pentru a verifica din punct de vedere medical cele 14 persoane și pentru a identifica posibile alte cazuri care au fost semnalate și pentru a lămuri toate aceste aspecte”, a mai spus prefectul de Suceava.
Totodată, acesta a precizat că nu a identificat până acum în localitate persoane care vin din zonele afectate de coronavirus ale Italiei.
”Nu am identificat toate persoanele care vin din Italia, nu avem nicio informație despre persoane care vin din zonele unde se manifestă coronavirusul”, a mai spus prefectul de Suceava.
De altfel, prefectul a spus că a discutat și cu primarul de Valea Moldovei, Constantin Moroșan, care acum spune că ar fi fost un fake-news, dar că declarațiile acestuia au fost destul de clare și că urmează să dea explicații pentru respectivele declarații.
„Ne va explica dumnealui pentru că fiecare răspunde pentru ce declară”, a afirmat Moldovan.
Primarul unei comune din județul Suceava a anunțat, luni, Prefectura și Direcția de Sănătate Publică Suceava că aproximativ 300 de persoane de etnie romă din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, s-au întors neașteptat din Italia, de teama noului coronavirus.
Toți au mințit, la graniță, că vin din alte țări. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, luni seară, că cei care dau informații false în chestionarele completate la frontieră vor răspunde penal.
Totul a ieșit la iveală după ce elevii din sat au început să povestească la școală că li se întorc rudele din Italia.