Prefectul Capitalei, Toni Greblă, spune că va da amenzile prevăzute de lege în cazul în care Primăria Sectorului 1 nu va pune în aplicare hotărârile aprobate de Consiliul Local.
"Un proiect de consiliu local are valoarea unui act normativ, a unei legi. Hotărârea trebuie însă pusă în executare de către executiv, adică de către primar şi aparatul primăriei (...) Este o activitate la care primarul este obligat. Eu am atacat şi am dat termene, să pună în aplicare acele hotărâri, după care voi aplica amenzile prevăzute de lege", a spus prefectul, pentru Realitatea Plus.
Toni Greblă a precizat că a transmis primăriei termene pentru remedierea unor aspecte, inclusiv legate de faptul că unele proiecte de hotărâre nu sunt incluse pe ordinea de zi.
"Am multe sesizări din partea consilierilor - a cetăţenilor, dar şi a consilierilor Sectorului 1. Eu am atacat inclusiv în contencios administrativ unele dispoziţii ale primarului Sectorului 1 şi unele hotărâri ale Consiliului Local. Am dat de asemenea termene de a remedia ceea ce făcuse greşit sau ceea ce nu făcuse, pentru că unele proiecte de hotărâre de consiliu local nu le pune pe ordinea de zi. Şi din acest punct de vedere, cred că în ultimele două luni s-au făcut multe în acest sens. Şi o să mai fac", a spus el.
Precizările au fost făcute după ce consilierul local PNL Adrian Oianu a criticat-o pe primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, pentru faptul că nu implementează unele hotărâri de consiliu local.
"Avem hotărâri de consiliu care nu sunt niciodată implementate - şi eu am aici unul fantastic, apă curată în şcoli, să punem purificatoare de apă, ca să avem apă curată la robinet în şcoală, pentru copii, să nu mai umble cu sticla de plastic. (...) De şase luni am proiectul votat - l-a votat şi USR - şi îl ţine în sertar şi nu îl implementează. Nu mai vorbim de proiectele pe care nu le pune în Consiliu", a spus el.
La începutul lunii august, consilierii locali ai PNL Sector 1 anunţau că o acţionează în instanţă pe primarul Clotilde Armand pentru abuz în serviciu.
Aceştia susţineau că primarul Sectorului 1, printr-un abuz în serviciu săvârşit cu sprijinul funcţionarilor din aparatul de specialitate, ar refuza cu rea credinţă să pună în aplicare Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 1, arătând că acest abuz a fost constatat şi de echipa de control a Instituţiei Prefectului prin raportul din 5 mai, prin care stabileşte şi un plan de măsuri, cu termene şi responsabilităţi concrete.