“Organele de ordine vor verifica dacă sunt respectate măsurile, respectiv capacitățile maxime ale spațiilor unde se desfășoară diverse activități economice sau evenimente. De asemenea, există o discuție cu privire la cum anume se pot verifica persoanele care au fost vaccinate. Există această informație în bazele de date, este o chestiune tehnică și se discută între DSP și Poliție, pentru a permite agenților de ordine să verifice, așa cum se verifică și la centrele de vaccinare și la evenimentele care au avut loc la Operă și la Teatrul Național, s-a verificat pe baza buletinului persoanele care au fost vaccinate”,a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, într-o intervenție televizată.
Întrebat care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare, prefectul Capitalei a precizat:
“Se prelungește starea de alertă pe cel 30 de zile. Modificările sunt relativ puține: participarea la nunți, botezuri cu o capacitate mai mare și până la ora 2 în cazul restaurantelor. O noutate, pe data de 28, pentru unul dintre meciuri, anume optimile care se vor desfășura în București, al patrulea din cele 4 meciuri care se desfășoară în cadrul Euro 2020 în București, la această competiție va fi permis accesul până la 50% din capacitatea stadionului, spre deosebire de celelalte meciuri unde e permisă până la 25%. Această suplimentare de până la 50% este permisă persoanelor vaccinate.
Prelungirea stării de alertă se va lua în calcul după ce vor expria cele 30 de zile prevăzute în hotărâre. Este posibil de la 1 iulie, dacă lucrurile vor arăta bine, să existe măsuri suplimentare de relaxare. Deocamdată, nu se ia în calcul renunțarea la măștile în spațiile închise”, a declarat Alin Stoica.