În spatele incendiului din comuna Trifeşti se ascunde o poveste tristă. Cele trei fetiţe în vârstă de 3, 4 şi 11 ani erau singure acasă în momentul în care s-a produs incendiul, scrie Ziarul de Iași. Mama fetelor plecase la Iași încă de la primele ore ale dimineții alături de concubinul său. Mai exact, se pare că aceștiau au mers la Judecătoria Iaşi, acolo unde bărbatul avea termen într-un proces intentat chiar de bunicul copilelor. Acesta ceruse un ordin de protecţie împotriva bărbatului care ar fi agresat copiii şi care l-ar fi ameninţat inclusiv pe el în mai multe rânduri.
Bărbatul, care locuia în casă cu cei trei copii, fiica sa și concubin, s-a plâns în mai multe rânduri de agresivitatea acestuia, susțin surse apropiate ale familiei.
Se pare că bătrânul ar fi mers inclusiv la Primărie, de unde a cerut ajutor, lucru confirmat și de autoritățile locale.
"Familia era monitorizată de noi, mama copiilor trăia în concubinaj cu cineva în casa tatălui ei, bunicul copiilor. El a venit la noi, a făcut o sesizare că acesta nu ar avea un comportament corespunzător şi noi am făcut cerere pentru ordin de protecţie. Azi (miercuri - n.r) avea termen, şi ea a plecat cu el la Iaşi, la proces", a explicat Radu Ciornei, viceprimarul comunei Trifeşti.
Cât privește cauza incendiului, se pare că acesta ar fi pornit de la o scânteie care a sărit din foc, în apropierea focului fiind şi o sticlă cu benzină.
Reamintim că cei trei copii au fost duşi la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi, fetiţele de 3 şi 4 ani având arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului. Medicii spun că, în cazul lor, prognosticul este unul rezervat. Fetița de 11 ani a suferit și ea arsuri, însă acestea nu îi pun viața în pericol.
La spital a ajuns şi mama fetelor, care s-a internat în zona ATI tampon, unde urma să fie testată şi apoi internată pentru a fi alături de copii.