"În regiunea Cernăuți își desfășoară activitatea 63 de școli cu predare în limba română, dintre care 3 licee și 19 școli cu predare mixtă (clase de limba română și clase de limba ucraineană). În regiunea Transcarpatia își desfășoară activitatea 12 școli și 1 liceu cu predare în limba română și o școală cu predare mixtă. În regiunea Odessa, nicio școală nu figurează ca având predare în limba română, în schimb există unități de învățământ cu predare în așa-numita 'limbă moldovenească'. Față de Ucraina, România respectă dreptul la educație în limba maternă a minorităților naționale. Potrivit legii românești, persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar. Practic, în sistemul românesc de învățământ, sunt organizate studii în 15 limbi materne, inclusiv limba ucraineană", a spus Pop, citat de agerpres.ro.
Potrivit demnitarului, în anul școlar 2016 — 2017, în România și-au desfășurat activitatea 2.000 de școli și 180.000 de copii care au învățat exclusiv în limba maternă (maghiară, germană, ucraineană, romani, slovacă, sârbă, cehă, croată, italiană și turcă). Pe lângă aceștia, alți 42.000 de copii au studiat limba maternă în unități de învățământ organizate în limba română (limbile materne studiate: armeană, bulgară, greacă, italiană, polonă, romani, rusă, cehă, croată, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană).
"Copiii aparținând minorității ucrainene au posibilitatea să studieze în limba ucraineană maternă sau disciplina limba ucraineană maternă în cele peste 90 de unități școlare din localitățile în care ucrainenii reprezintă o pondere semnificativă din populația totală a localității respective, din județele: Maramureș, Suceava, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Botoșani, Satu Mare și Tulcea. Învățământul în limba maternă a fost organizat de ISJ Maramureș, ISJ Suceava, ISJ Timiș, ISJ Caraș-Severin, ISJ Satu Mare, ISJ Botoșani pentru un număr total de 1.759 de elevi. Studiul limbii materne a fost organizat de ISJ Maramureș, ISJ Suceava, ISJ Timiș, ISJ Caraș Severin, ISJ Satu Mare, ISJ Botoșani, ISJ Arad, ISJ Tulcea pentru un număr total de 5.825 de elevi", a spus ministrul.