Zona în care a izbucnit incendiul, în localitatea Vadu, este arie protejată. De trei zile, zeci de pompieri încearcă să țină flăcările sub control, însă, din cauza vântului puternic, focul s-a extins rapid. Până acum, au ars aproximativ 700 de hectare de vegetație, potrivit reprezentanților ISU Constanța, iar acțiunea este încă în desfășurare.
Direcția vântului este spre mare așa că locuitorii orașului Sulina nu sunt afectați. Conform pompierilor voluntari, mai sunt câteva focare într-o zonă inaccesibilă, izolată între canale, și nu există pericolul să se propage la alte obiective.