În cursul dimineții de joi focul fusese stăpânit, însă mai existau focare care ardeau mocnit, situația fiind îngreunată de condițiile meteo, joi fiind dată o avertizare de cod galben de vânt puternic pentru șase județe din nordul țării, printre care și Cluj.
'Forțele ISU s-au retras la ora 20,00, flăcările și focarele au fost stăpânite după 23 de ore de acțiune', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
La acțiunea de stingere a incendiului au intervenit, în total, 8 autospeciale și utilaje cu 32 de pompieri, precum și o autocisternă și două utilaje ale RADP Cluj-Napoca, regie care administrează rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.
Cauzele producerii incendiului sunt în curs de cercetare.