Mai exact, o stație a Ministerului Mediului situată la Glina indica, în această dimineață, că aerul este „extrem de rău”. Motivul: o depășire de peste 2 ori a conținului de microparticule PM10 care se află în suspensie, în aer, și pe care le inhalăm fără să ne dăm seama, atunci când respirăm.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), concentrația de PM10 din aer n-ar trebui să depășească 45 micrograme/metru cub ca să nu ne afecteze serios sănătatea. La Glina, conținutul de PM10 din aer era de 122 micrograme/metru cub, adică de 2,7 ori mai mare.
Octavian Berceanu
"Momentul în care ai depășiri de peste 10 ori a valorii maxime admise înseamnă că copiii mici vor avea astm bronșic, adulții vor lua mai multe emdicamente, vom trăi cu 7-10 ani mai puțîn decât cei din restul țării. Dacă mergem într-un spital de plămâni și vedem incidența cazurilor de cancer din ultimii 3-4-5 ani vedem că suntem pe o pantă abruptă care duce spre cimitire.
Aceste particule provoacă leziuni în tot organismul, trec în vasele de sânge și dezvoltă cancere în toate organele", a explicat Octavian Berceanu, fostul comisar sef al Gărzii de Mediu, la Realitatea PLUS.