Mai precis, omul legii era victimă în dosarul de corupţie de la Poliţia Dej și nu s-ar fi aflat în relații bune cu fostul comandant, Marton Elek, ridicat de DNA pentru abuz în serviciu, scrie Monitorul de Cluj, citând presa locală.
Agentul ar fi fost obligat frecvent să ponteze ore suplimentare pentru şeful lui, chiar dacă acesta nu se afla la birou. Cum a refuzat de câteva ori ordinele, ofiţerul de serviciu s-ar fi trezit implicat şi într-o anchetă disciplinară, sub pretextul că nu a respectat obligaţia de a raporta către superiorul direct orice eveniment.
Luni, un polițist de la Dej s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, chiar în prezența unui coleg. Glonțul i-a străbătut craniul și a spart geamul dinspre stradă, fiind găsit de anchetatori pe trotuar.