Polițiștii fuseseră plasați sub control judiciar în luna anugust a anului trecut, de atunci măsura fiind prelungită succesiv.
Conform prevederilor, aceștia aveau obligația de a se prezenta în fața instanței, în fața organului de urmărire penală sau a polițiștilor de fiecare dată când erau chemați.
Mai mult decât atât, trebuiau să anunțe de fiecare dată când ăși schimbau locuința, nu aveau voie să părăsească țara sau să intre în contact direct sau în direct cu persoane implicate în dosar.
În același dosar sunt vizați 16 polițiști, printre care și șeful Biroului Rutier de la acea vreme. Aceștia sunt acuzați că ar fi primit porții de mâncare drept șpagă de la un cunoscut restaurant din Iași. În schimbul mâncării, polițiștii ar fi trebuit să-i păsuiască în tafic pe șoferii livratori ai restaurantului în cauză atunci când se abăteau de la normele rutiere.
Procesul se află pe rolul tribunalului și urmează să se stabilească un termen în cazul acestuia.