După canicula care a pus culturile în pericol, ploile din ultimele zile sunt o adevărată binecuvântare, sustin agricultorii. Specialiștii spun că în felul acesta cantitatea de apă din sol a crescut, iar recoltele ar putea fi salvate.
Temperaturile mari și-au pus amprenta în țara noastră vara aceasta. Ploaia a fost mai mult decât binevenită, iar precipitațiile, deși însoțite de tunete și fulgere, nu au provocat pagube.
Specialiștii au transmis că, după verificările făcute în teren, culturile par promițătoare.
"Ploile din ultima perioadă nu au afectat culturile agricole în sens negativ, nici n-au fost cantități foarte mari în timp scurt, n-au fost nici însoțite de fenomene extreme. Din fericire, ele reprezintă o completare a cantității de apă din sol, care în unele zone este mai multă, în altele zone mai puțină", a declarat ȘTEFAN RĂCEANU, director Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți.
Veștile sunt în continuare bune pentru agricultori. Potrivit meteorologilor, ploile nu vor lipsi nici în zilele următoare.