Atunci când vine vorba despre nenumăratele tipuri de plăcinte preferate de către români, cea de mere este, cu siguranță, una dintre cele mai delicioase și sănătoase opțiuni pentru desertul perfect! Fiecare dintre noi căutăm pe Internet cele mai ingenioase trucuri și sugestii, pentru ca această plăcintă să ne iasă cât mai delicioasă posibil! Iar acum chef Florin Dumitrescu ne vine în ajutor! Acesta ne-a dezvăluit care este ingredientul secret care va ridica plăcinta de mere la cu totul alt nivel!
Chef Florin Dumitrescu spune că metoda sa pentru a găti plăcinta de mere este complet unică! În timp ce majoritatea dintre noi dăm merele la răzătoare, maestrul bucătar le taie în cuburi mai mari, pentru ca gustul lor să rămână mult mai puternic!
Secretul pentru o plăcintă de mere perfectă. Rețeta lui Chef Florin Dumitrescu
„Am tăiat merele, punem unt în tigaie, iar după ce se încinge adăugăm merele cuburi. Punem și două linguri de zahăr, scorțișoara. Îmi place ca într-o plăcintă de mere, mărul să fie mereu tăiat mai mare. Punem coniac, ca să flambăm.
Cât se gătesc merele, ne pregătim pentru plăcinte. Pregătim două ouă, le batem și desfacem aluatul de foitaj. Îl punem în tavă, cuptorul e deja încins la 180 de grade. Punem merele pe o latură, după care închidem. Tăiem excesul de aluat și întoarcem marginile către interior. Întindem oul peste aluatul de foitaj și băgăm la cuptor”, a spus Florin Dumitrescu pentru Adevărul.
Iar pentru maestrul bucătar, lucrurile nu se termină aici! El mai are un as în mânecă, pe care îl utilizează după ce plăcinta s-a copt. „Lăsăm la cuptor 45 de minute. Plăcinta de mere este gata, iar acum trebuie doar să o mai tăiem, să o punem în farfurie și să-i adăugăm elementul surpriză: iaurtul de 10% grăsime. Aceasta este plăcinta mea de mere”, a explicat vestitul bucătar.