Echipa de experți condusă de OMS care a petrecutpatru săptămâni, în această primăvă, în orașul central Wuhan și în împrejurimile acestuia, împreună cu oamenii de știință chinezi, a afirmat într-un raport comun că virusul a fost cel mai probabil transmis de la lilieci la oameni prin intermediul unui alt animal, dar că sunt necesare cercetări suplimentare, relatează
Reuters.
Contabilul, despre care se credea că este prima persoană infectată cu COVID-19, a raportat că primele sale simptome au apărut pe data de 16 decembrie, cu câteva zile mai târziu decât se știa inițial, a afirmat Michael Worobey, șeful Departamentului de Ecologie și Biologie Evolutivă din cadrul Universității din Arizona, în studiul publicat, joi, în revista "Science".
Confuzia pare să fi fost cauzată de o problemă dentară pe care a avut-o pe 8 decembrie.
„Debutul simptomelor sale a venit după apariția mai multor cazuri la lucrătorii de la Huanan Market, ceea ce face ca o vânzătoare de fructe de mare de acolo să fie cel mai timpuriu caz cunoscut, cu un debut al bolii pe data de 11 decembrie”, se arată în studiu.
Potrivit expertului, majoritatea cazurilor simptomatice timpurii au fost legate de piața de pește din China, în special în secțiunea de vest în care câinii enoți au fost ținuți în cușcă, acesta oferind dovezi puternice ale originii pandemiei pe piața animalelor vii.
Momentul apariției studiului este unul extrem de important, și asta deoarece OMS a propus chiar luna trecută ca un nou grup de experți să investigheze sursa coronavirusului.
Citește și Noi informații despre ancheta OMS în China. Unde își are originea coronavirusul: laborator sau lilieci?