Poliţiştii municipiul Feteşti s-au sesizat din oficiu, duminică, în jurul orei 20,30, cu privire la desfăşurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Feteşti, la care participă mai multe persoane.
Evenimentul privat a fost întrerupt de poliţişti, la faţa locului fiind identificate 16 persoane participante, printre care patru muzicanţi, cărora li s-a solicitat să părăsească locaţia.
„Având în vedere că, potrivit prevederile legale în vigoare instituite pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt interzise organizarea şi participarea la astfel de evenimente, toate persoanele menţionate mai sus au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 8.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al IPJ Ialomiţa.