Potrivit acestuia, preţurile sunt „de respect faţă de munca celor care întorc brazda ţării”, dar şi pentru cei care lucrează în zootehnie.
Petre Daea a fost întrebat, joi, dacă ne aşteptăm ca în perioada următoare să scadă preţurile la alimente.
„Ne aşteptăm la o stagnare și o scădere a preţurilor, nu esenţială, dar încet, încet, aţi văzut şi dumneavoastră piaţa s-a liniştit datorită celor două aspecte obiective ale pieţei.
Pe de o parte, la o ofertă constantă pe care am avut-o şi din acest punct de vedere trebuie felicitaţi de fermierii români care într-un an agricol greu, foarte dificil, un an cu mari probleme din punct de vedere al climei, au putut să obţină prin munca lor rezultate de producţie care i-au conferit României posibilitatea să aibă cantitatea de cereale necesare.
Practic să aprovizioneze ţara cu principalele produse agroalimentare. Pe de altă parte, iată că şi legumicultorii, prin programele speciale care au fost instituite şi păstrate de-a lungul vremii, cu subvenţii de la bugetul statului au putut oferi pe piaţă legume tot timpul. (…)
M-am uitat în pieţe, indiferent unde am fost în ţară şi am constatat că există oferte constante care asigură nevoia de hrană a românilor şi preţurile sunt preţuri de respect faţă de munca celor care întorc brazda ţării şi lucrează în spaţiile acestea zootehnice, îngrijind animale şi hrănindu-le pentru a obţine producţiile zilnice şi atât de necesare pentru populaţie”, a declarat Petre Daea.
Mai mult decât atât, acesta a fost întrebat dacă există riscul să dispară de pe piaţă anumite produse alimentare.
„Nu. Este momentul şi trebuie să îl stimulăm şi prin vorbe şi prin fapte, spunând să folosim produsele româneşti, să le creăm culoare de valorificare, indiferent unde se află şi prin ce mijloace, în aşa fel încât să dăm o mână de ajutor fermierilor români, cumpărându-le produsele şi răspunzând pretenţiilor şi gusturilor consumatorilor, care se îndreaptă mai tot timpul către produsele româneşti, fiind de mai bună calitate, mai sigure, mai gustoase şi mai ieftine, să ştiţi”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.