„Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului şcolii, pentru a funcţiona cu prezenţă fizică. Decizia finală se va anunţa mâine, la ora 10,00, la sediul Ministerului Educaţiei", a declarat Cîmpeanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că vacanţa şcolară nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală, acolo unde condiţiile epidemiologice şi sanitare o permit, însă a precizat că a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare al personalului din unitatea de învăţământ.