România se află pe ultimele locuri în ceea ce priveşte siguranţa rutieră în Uniunea Europeana, cu 97 de decese raportate la un milion de locuitori în 2016, arată noile date statistice publicate marţi de către Comisia Europeană.
Totuşi, faţă de 2010, decesele pe sosele în Romania au scazut cu 19%, exact cât media UE in toti acesti ani. Chiar și așa, situația trebuie îmbunătățită.
Ca atare, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru propune cursuri de prim ajutor obligatorii pentru viitorii şoferi.
Cursurile de prim ajutor sunt utile pentru toată lumea. În cazul accidentelor rutiere însă, doctorii atrag atenţia asupra manevrelor de resuscitare care nu sunt făcute corect.
Iniţiatorul proiectului spune ca s-a inspirat din legislatia altor state. Astfel, in Uniunea Europeană 16 state, printre care se numără Germania, Norvegia, Elveţia, Danemarca, au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere.