Potrivit unui comunicat de presă transmis de IGPR, la data de 6 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, beneficiind de suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., efectuează patru percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare a banilor, în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi şi în municipiul Braşov.
Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Mehedinţi verifică punctele de lucru ale mai multor societăţi comerciale din judeţele Mehedinţi şi Sibiu, în vederea indisponibilizării mărfurilor provenite din înşelăciuni.
Din cercetări a reieşit că, începând din 2016, şapte persoane şi-ar fi însuşit cantităţi importante de mărfuri, prin inducerea în eroare şi prejudicierea a 23 de agenţi economici, care ar fi acceptat livrarea cu plata la termen a carburanţilor auto şi a materialelor de construcţii către mai multe societăţi. Aceste firme ar fi fost controlate prin interpuşi de către membrii grupului infracţional. Ulterior preluării mărfurilor, acestea ar fi fost supuse unui proces de transfer şi schimbare, în vederea ascunderii provenienţei ilicite, reiese din comunicat.
Conform Poliţiei Române, prejudiciul estimat cauzat este de peste 750.000 de lei.
Cinci persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.