Cei 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, au fost arestați preventiv ca urmare a 13 percheziții pe care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Arad şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ le-au efectuat în judeţele Arad, Timiş şi Bihor, mai exact în municipiul Arad, în Hălmagiu, Măgulicea, Fântânele, Timişoara şi Oradea.
„Cei 5 bărbați, care sunt bănuiţi de contrabandă calificată, ar fi deţinut şi transportat, în perioada august-septembrie 2021, din judeţul Bihor 2.100.158 ţigarete (105.008 pachete) de contrabandă, netimbrate. Din această cantitate, 1.645.300 ţigarete (82.265 pachete) au fost depistate de poliţişti, în ziua de 8 august 2021, în remorca unui camion parcat în Hălmagiu.
Totodată, 454.280 ţigarete (22.714 pachete) au fost transportate şi depozitate la liziera unei păduri situată între localităţile Hălmagiu şi Hălmăgel, acestea fiind depistate de poliţişti în luna septembrie a anului 2021”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Polițiștii și procurorii continuă cercetările în aceste cazuri.