„La data de 10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Ilfov au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 4 bărbați, angajați ai unei companii, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, la data de 6 septembrie a.c., odată cu intervenția de curățare a părții carosabile, ca urmare a accidentului rutier produs în afara localității Șindrilița din județul Ilfov, care a avut drept consecință decesul a 2 persoane, cei 4 bărbați ar fi sustras, din geanta uneia dintre persoanele decedate, 240 de lei și un telefon. În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt” a transmis IPJ Ilfov.
Compania de Drumuri a precizat într-o reacţie oficială că, pentru cei patru angajaţi se va propune desfacerea contractului de muncă : „Referitor la faptele celor 4 angajați ai companiei, precizăm că se vor respecta prevederile CCM, iar sancțiunile se vor aplica după convocarea de urgență a comisiei de cercetare disciplinară ce va analiza toate aspectele. Având în vedere gravitatea acestor fapte, vor fi puse in aplicare prevederile Art.128, paragraf 1) e,din CCM, care mentionează conditiile in care angajatorul are posibilitatea desfacerii contractului de muncă ca urmare a abaterilor disciplinare grave.” a transmis Compania de Drumuri.