Majorarea nu va fi posibilă de la 1 noiembrie, ci începând cu 1 ianuarie – a spus la Europa FM, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
”Aplicarea de la 1 noiembrie nu este posibilă pentru că firmele își fac planurile, strategiile, începând cu 1 ianuarie. Bugetele întreprinderilor mici și mijlocii, ale companiilor, sunt făcute anual, nu poate fi o aplicare de la 1 noiembrie. Din acest tip de declarație, pentru noi rezultă faptul că statul are nevoie mai multă de bani la bugetul de stat. Nu este treaba noastră să realizăm aceste resurse necesare bugetului de stat.”
Florin Jianu a precizat că majorarea salariului minim cu 8 la sută a fost chiar propunerea patronatelor, care au pus însă o condiție Guvernului:
”8% a fost propunerea noastră, a patronatelor, ca urmare a cercetărilor pe care le-am făcut în rândul întreprinderilor Mici și Mijlocii. Acestea au remarcat că pot crește salariul minim pe economie cu 8%, dar cu condiția ca banii să ajungă toți la oameni, adică nu jumătate să îi ia statul, jumătate să ajungă la oameni. Mai pe înțelesul oamenilor, 8% ar însemna 200 de lei, iar acești 200 de lei să ajungă toți, efectiv, la salariați. Aceasta a fost condiția pe care noi am pus-o, statul să regândească sistemul de impozitare a forței de muncă, să înghețe, eventual, taxele pe muncă la nivelul salariului de 2.300 de lei cât este în acest moment și cei 200 de lei să ajungă la oameni”, a spus Florin Jianu.