„Conform informării transmise astăzi de echipa medicală sub îngrijirea căreia se află IPS Pimen, starea sa generală de sănătate s-a ameliorat simțitor”, a informat Vasile Bănescu, marţi, prin intermediul Basilica.ro, agenţia de știri Basilica a Patriarhiei Române
Deşi evoluţia stării de sănătate este una favorabilă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat că Arhiepiscopul Pimen rămâne în continuare internat.
„Spitalizarea și tratamentul adecvat se impun în continuare pentru o perioadă care depinde de ritmul și evoluția vindecării”, precizat el.
Totodată, Vasile Bănescu a transmis, ca urmare a eforturilor depuse de medici în acest caz, „apreciere şi recunoştinţă, în numele Patriarhiei Române, pentru personalul medical şi conducerea Spitalului Matei Balş din Capitală”.
„Patriarhia Română mulțumește medicilor și conducerii Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș pentru eforturile și implicarea manifestate în tratarea tuturor pacienților aflați acolo sub o atentă, profesionistă îngrijire”, a afirmat Vasile Bănescu.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care este în vârstă de 90 de ani, se află internat, din 20 aprilie, la Spitalul Matei Balş din Bucureşti, în urma infectării cu noul coronavirus. Acesta a fost internat înainte la Spitalul Județean Suceava, apoi a fost transferat în București. Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat atunci că ÎPS Pimen are o pneumonie în formă medie spre severă și a fost transportat de la Suceava cu elicopterul la Institutul din Capitală.