Gândul zilei
„Răbdarea este acea putere morală care calmează sentimentele de supărare și revoltă.” – Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina
Știai că?
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie numită și „Intrarea mică” sau „Vohodul mic” constă în purtarea solemnă a Evangheliei de către diacon sau preot, prin mijlocul credincioșilor, intrarea în Sfântul Altar și așezarea acesteia pe Sfânta Masă. Uşile Sfântului Altar, care se deschid în timpul Antifonului III, simbolizează apropierea Împărăţiei Cerurilor către noi, căci în momentul acesta Împărăţia lui Dumnezeu stă înaintea noastră deschisă. Ieşirea preotului cu Evanghelia îl prezintă pe Însuşi Hristos, ce se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. Purtarea Evangheliei prin mijlocul credincioşilor şi aşezarea ei pe Sfânta Masă exprimă întreaga lucrare mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, care S-a întrupat şi a venit în lume „ca să lumineze pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), a trecut prin mijlocul oamenilor pentru a Se face cunoscut şi pentru a-L face cunoscut pe Tatăl („Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut” – Ioan 14, 7) şi a-i conduce astfel în Împărăţie. Înainte ca preotul să rostească „Înțelepciune, drepți” din fața Sfintelor Uși, el binecuvântează cu mâna dreaptă în semnul Sfintei Cruci, intrarea în Sfântul Altar și zice: „Binecuvântată este intrarea sfinților Tăi, totdeauna acum și pururi și în vecii vecilor” – ce semnifică, pe de o parte, faptul că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu și împreuna-slujire cu îngerii presupun sfințenia. Pe de altă parte, ea mai reprezintă intrarea din Vechiul Testament a arhiereului, o singură dată în Sfânta Sfintelor, iar Arhiereul acum este Însuși Hristos (Stefanos Anagnostopoulos, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”).
Pilda zilei
Hoțul de grâne
Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele. Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea însăși. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare. Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe el de cu seară o pătură.
Întâmplător, veni și celălalt țăran în seara aceea la arie și văzând grânele acoperite, își zise: Ce om bun este vecinul meu! A acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor…
Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase lui însuși grâul.
De câte ori în viață omul nu-și fură singur pălăria și se păgubește pe sine!
