Gândul zilei
„Rugăciunea și postul sunt lipsite de putere neînsoțite de milă, fără milostenie, ele nu se ridică la Cer.” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Știai că?
Sfânta Sfintelor este cel dintâi așezământ, centrul vieții religioase a evreilor – locuința pământească a prezenței lui Dumnezeu – ce avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască, numit cortul mărturiei, iar apoi la Templu din Ierusalim pe care la construit regele Solomon. ”În el se aflau sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte; această parte se numea Sfântă. Apoi după catapeteasma a doua, era cortul Sfânta Sfintelor, având altarul tămâierii de aur și chivotul așezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mană, toiagul lui Aaron și tablele legii cu cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării, aici preoții intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârșind slujbele, iar în cel de-al doilea intra numai arhiereul, o dată pe an , și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însușii și pentru greșelile poporului.” (Evrei Capitolul 9, 1-7)
Pilda zilei
Căldura focului
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
– Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde țurțurele a început imediat să se topească la căldura focului.
– Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
– Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.
Tradiții și obiceiuri de Vovidenie
*De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, creștinii merg la Biserică la Sfânta Liturghie cu preparate de post și cu pește, pentru a fi sfințite și ulterior le dau de pomană pentru sufletele adormiților.
*Intrarea Maicii Domnului în Biserică este considerată și Sărbătoarea Luminii, o zi în care credincioșii sunt îndemnați la bunătate și credință, dar este și o zi în care se consideră că, atunci când cerurile se deschid, cele mai importante dorințe ale oamenilor se împlinesc.
*În anumite zone din țară, pentru cei care au murit fără lumină, creștinii împart, plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare.
*În această zi, femeile dau de pomană „lumină de veci”, pe motiv că lumânarea din această zi, dată de sufletul morților, mai ales pentru cei morți fără lumânare, dar și pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
*Conform tradiției, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, la fel ca de Crăciun, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor.
*În această zi, nu se prelucrează lâna și nici pieile de animale, pentru că vitele riscă să fie atacate și ucise de animale sălbatice, iar femeile nu au voie să spele rufe întreaga zi.
*Potrivit unui alt obicei, în ziua sărbătorii, se pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, fiind ținute în apă și la căldură vor înflori și vor putea fi folosite de copii să sorcovească în pragul dinte an. Se spune că cei care au fost sorcoviți cu crengi de măr înflorite sunt apărați în acel an de boli și necazuri. De aceea în colindele românești se cântă„ flori dalbe, flori de măr.”