Propunerea legislativă vrea să introducă în Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor împotriva ordinii și liniștii publice amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereții clădirilor, gardurilor sau alte obiecte aflate în locuri publice, potrivit avocatnet.ro.
În prezent, amenzile pentru această faptă sunt cuprinse între 100 și 500 lei.
Această prevedere este menită a sancționa în mod explicit graffitiurile, mai ales când acest fenomen afectează clădirile de patrimoniu istoric și cultural, potrivit inițiatorilor propunerii.
De asemenea, cei care vor fi sancționați pentru desenele ilegale vor fi obligați să-și înlăture "creația", redând starea inițială bunului deteriorat, în cel mult 15 zile. În caz contrat, administrațiile publice locale va putea să reabiliteze din fonduri proprii bunurile deteriorate, urmând ca apoi să îl dea în judecată pe contravenient pentru a-și recupera prejudiciul.
Propunerea legislativă trebuie adoptată și de Camera Deputaților.