Părintele Calistrat a anunțat că este internat în spital, dar că se simte bine, urmând să stea în repaus o perioadă și la distanță de credincioși.
”Am să vă reamintesc că o tuse seacă, forțată și necontrolată a pus stăpânire pe sistemul meu respirator, de aceea am luat decizia cu prezentarea la spital de bună voie. Fără simtome specifice, de virus Covid 19, luni la analiza sângelui s-a confirmat testul ca fiind pozitiv (...) Sunt bine, sunt sub tratament cu antibiotice, sunt în rezervă spitalului, sub monitorizare și repaus, nu este absolut nici o conspirație, totul este cât se poate de normal, în cateva zile voi fi la chilie, după decizia specialistului cu tratamentul efectuat conform protocolului de spitalizare. (...) Să nu fim exagerați, să nu conspirăm, să nu creem confuzii inutile, sunt și eu un om obișnuit, respect și iubesc pe toată lumea, de aceea nu am crezut și nu cred în scenarii sau presupuse gânduri rele asupra mea, din partea cuiva”, scrie preotul pe Facebook.
Părintele de la mănăstirea Vlădiceni a ajuns popular în urma postărilor sale pe Facebook și Youtube, disputa celor care îl urmăresc privind infectarea sa putând fi generată de recomandarea făcută înainte de a fi testat pozitiv. Pe 26 iulie, preotul spunea că noul coronavirus ar putea fi combătut cu gargară cu apă și sare și ”o gură de țuiculiță”. VIDEO-ul cu declarația completă este disponibil AICI.