"Spuneam la începutul acestei pandemii că o pandemie durează un an jumătate, doi şi are trei, patru valuri. Valurile acestea depind de cooperarea şi colaborarea noastră. În măsura în care vom avea o imunizare de 50 - 60%, vom putea spera într-un val uşor. Până nu avem o imunizare de 60 - 70% există un pericol şi atunci odată cu relaxările... Trebuie să ne aducem aminte că şi anul trecut, din 15 mai, am avut o perioadă de relaxare şi a venit un val doi. Deschisesem şi şcolile la 15 septembrie şi am fost nevoiţi ca la 1 octombrie să închidem şcolile. (...) În prezent, autorităţile s-au adaptat la transmiterea comunitară şi la evoluţia pandemiei pe sfârşit de val trei, dar asta nu înseamnă că am terminat această pandemie", a afirmat Tătaru, citat de Agerpres, la Parlament.
Întrebat dacă ar mai trebui să fie purtată masca de protecţie, fostul ministru a răspuns: "Purtăm masca în spaţiile închise. Avem nişte reguli - purtăm masca în staţiile de autobuz unde apar aglomerări umane, purtăm masca atunci că ne aglomerăm spre o anumită intrare, chiar şi la trecerile de pietoni, dacă suntem mai mulţi care trecem. Scăderea şi trecerea în scenariul verde ne-a făcut ca în exterior să nu mai purtăm această mască, dar sunt anumite condiţii în care va trebui să o purtăm, în general, în acele aglomerări. (...) Nu avem o relaxare totală, suntem într-o stare de alertă şi se preconizează un val nou".