Este situația prin care trec zilnic zeci de pacienți care vin la medicul lor de familie. Oameni de toate vârstele vin la geamul cabinetului și vorbesc deschis, de față cu toți ceilalți, problemele care îi supără.
Medic: Aveți normale scaunele? Balonat?
Pacient: Da, Da.
Medic: Constipat sau diaree aveți?
Pacient: Nu, nu.
Medic: Crampe?
Pacient: Nu.
Stânjenit de situație, bărbatul venit la consult în frig, răspunde cât mai scurt ca să își termine repede consultația, după care asistenta îi eliberează și o trimitere.
Pentru presa locală, doctorul cabinetului a confirmat situația absurdă și spune că așa decurge triajul. Deși numărul cazurilor de COVID este foarte scăzut, medicul susține că a adoptat procedura încă din pandemie.