PSD, autodefinit de stânga, a privatizat industrii, iar PNL-ul, tradițional de dreapta a majorat salarii și pensii din mediul bugetar, USR Plus a început cu o ideologie clară de stânga, dar in urma unui proces intern de definire doctrinară s-a anunțat ca aparținând curentului de centru-dreapta. Lipsa de substanță ideologică a permis traseismul politic, coabitari contra naturii, alianțe monstruoase, cum a fost USL-ul, etc.
Dar poate cel mai grav aspect al chestiunii in cauza e faptul că în România nu mai exista grupuri sociale care să se simtă corect reprezentate și aici s-a produs o teribilă mutație, numita populism. Norocul nostru a fost că de cele mai multe ori dinamica socială și economia țării nu au depins de jocul politic. Intrarea noastră in NATO și UE a făcut ca marile linii directoare sa fie impuse de Washington și Bruxelles, ceea ce a fost cu adevărat șansa noastră de a ne integra, măcar formal în alianța lumii libere. Revenind la problema crizei de identitate politică de la noi, hai să facem un mic exercitiu de imaginație.
Dacă am fi avut la guvernare partide doctrinare și nu eminamente populiste, atunci probabil când PSD s-a aflat la butoane ar fi crescut protecția socială și nivelul de trai al pensionarilor, iar când Alianțele de dreapta s-ar fi succedat la putere am fi simțit cu toții reducerea taxelor și impozitelor in mediul privat. Evident că totul a fost o farsă politică…după alegeri, nimeni nu a avut vreun proiect serios fie de stânga, fie de dreapta!
Conștienți de pustiul ideatic al conținutului promisiunilor electorale, târziu și partidele noastre încearcă acum sa se autodefinească fie ca fiind conservatoare, fie progresiste, însă extrem de superficial și total lipsit de substanță. În mod organic a gândi politic conservator înseamnă a pune in centrul acțiunii: meritocrație, elitism, racordarea la fundamentul religios și tradițional, al respectării unicității și individualismului. Pentru conservator, sărăcia, lipsa educației, lenea, incultura sunt vicii sociale, ele nu au de ce să fie recompensate cu ajutoare sociale.
Citește continuarea pe realitateadinpnl.net.