„La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 1.30, în urma unei acţiuni operative pe linie de siguranţă rutieră, desfăşurată în localitatea Tânganu, judeţul Ilfov, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Poliţia Oraşului Pantelimon au oprit pentru verificări un autoturism, condus de Oreste Alexandru Scarlat Teodorescu. La momentul în care poliţiştii l-au legitimat şi au verificat porbagajul autoturismului, conducătorul auto a devenit recalcitrant la adresa acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Ilfov.
Poliţiştii au constatat că maşina nu era dotată cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii omologate, motiv pentru care l-au sancţionat contravenţional.
„Deşi, în repetate rânduri, i s-a solicitat acestuia reîntoarcerea la maşină, acesta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor. Pentru această abatere, conducătorul auto a fost sancţionat, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru nerespectarea indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, şoferul a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 1.160 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov, în care se mai precizează că Teodorescu a plecat de la faţa locului fără acte.
La rândul său, Oreste Teodorescu a scris, joi, pe Facebook despre acest episod. El îl acuză pe agentul de poliţie de abuz în serviciu.
„Am devenit victima unui abuz în serviciu clar. În comună Tanganu am fost oprit de un agent de circulaţie pe care l-am văzut exclusiv datorită echipamentului alb. Am tras regulamentar pe dreapta şi imediat după această am intrat parcă într-un capitol din Kafka... Agentul, pe care am să-l denumesc Shahid Punjabi, întrucât nu s-a prezentat mi-a solicitat actele la control, i-am dat permisul, talonul, buletinul, asigurarea auto. Mi-a solicitat apoi să-i deschid portbagajul şi să-i arăt ce am în geantă. Surprins constată că am haine... remarcă superior: “deci aveţi haine? De unde veniţi şi unde mergeţi? “ Mă enervez uşor şi replic: “păi şi ce vroiati să am, Goethe... ? Şi din câte ştiu: cine sunt, de unde vin şi încotro mă îndrept sunt întrebări filosofice nu ale poliţiei rutiere ?” Şi îl rog să-mi comunice motivul pentru care am fost oprit! Ridică tonul la mine şi la fel de autoritar ca un maharajah îmi zice ferm să trec în maşina... refuz, replicându-i că sunt pe spaţiu public şi nu înţeleg să dau curs invitaţiei sale dacă nu îmi comunică motivul pentru care m-a tras pe dreapta!”, a sris Oreste Teodorescu pe Facebook.
Fostul realizator TV mai povesteşte că a fost reţinut 15 minute la faţa locului, apoi a plecat fără acte.
„Shaihid iritat la culme se introduce în maşina de poliţie, alături de un jandarm timid , Închide geamul şi priveşte un punct fix pe volan. După vreo 15 minute în care l-am urmărit absolut perplex i-am ciocănit în parbriz reluând întrebarea legată de motiv. -“Treci în măşina, va reţin permisul pentru că nu ascultaţi indicaţiile organului de control, am zis să staţi în maşină!” În maşina lui miroase ciudat, un amestec de transpiraţie, tutun şi mi se pare alcool... îi spun că voi da curs solicitării sale, doar dacă îmi arătă în regulament că mă poate opri şi reţine 15 minute fără motiv... Bolboroseşte ceva, în sanscrită cred şi se reîntoarce în apatia-i bizară! Îmi pierd şi eu în cele din urmă răbdarea şi îl anunţ că dacă nu-mi da un proces verbal, sau actele voi pleca acasă întrucât mi-e somn! Îmi transmite peste linia geamului întredeschis să fac ce vreau... am plecat lăsând actele în posesia lui, după ce am făcut aceste poze”, mai povesteşte Oreste Teodorescu.
Acesta a mai anunţat că îl va da în judecată pe agentul de circulaţie.
„Citind azi dimineaţa Codul de etică şi deontologie a poliţistului, am concluzionat că am fost victima unui foarte clar abuz în serviciu. Am contactat avocatul şi voi întreprinde demersurile procedurale! Acum nu vreau să cad în retorică stupidă a conspiraţiei, dar după toate cele petrecute în ultimul timp, tare mi-e teamă că am devenit o ţinta vie ciracilor doamnei Dan, cea setoasa de sânge #rezist România stat miliţienesc? Se pare că da!”, a mai scris Oreste Teodorescu.